„Prezenţa Preasfinţitului Calinic este un dar şi o binecuvântare”
În Altarul de vară „Sfântul Apostol Toma” al Parohiei Andrieşeni, judeţul Iaşi s-a oficiat duminică, 23 aprilie 2017, Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. La final, s-a săvârşit Parastasul pentru cei adomiţi, dar şi Trisaghinul pe fiecare mormânt.
Constantin Ciofu
În atmosfera bucuriei sărbătorii Învierii Domnului, enoriaşii din Andrieşeni, Protopopiatul 1 Iaşi, judeţul Iaşi, împreună cu fiii satului veniţi de aproape şi de departe, s-au adunat duminică, 23 aprilie 2017, în jurul mormintelor celor dragi. Tradiţia oficierii Sfintei Liturghii în Altarul „Sfântul Toma” se păstrează de 12 ani. Anul acesta, în a II-a Duminică după Paşti a fost pomenit şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul locaşului de închinăciune din Andrieşeni şi al şcolii gimnaziale din localitate. Bucuria părintelui paroh Mihai Cepeliuc şi a enoriaşilor este dată an de an de prezenţa Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Ierarhul a fost întâmpinat de soborul slujitorilor şi de copiii îmbrăcaţi în costume naţionale la orele dimineţii. Deşi vremea nu a fost prielnică, oamenii s-au rugat în linişte în timpul Sfintei Liturghii oficiată de Preasfinţia Sa. Cu toţii su cântat „Hristos a înviat” la mormintele celor dragi plecaţi în lumea veşniciei, având credinţa că sufletele lor vor primi mântuire şi iertare de păcatele săvârşite în această lume. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Constantin Andrei, protopop emerit. Frumuseţea slujbei arhiereşti a fost dată de Corul „Aletheia” al Bisericii Bărboi din Iaşi, dirijat de lect. univ. dr. Dorina Iuşcă, care a oferit răspunsurile liturgice. Sfânta Liturghie a fost urmată de citirea mai multor rugăciuni de dezlegare rostite de către Episcopul-vicar al Eparhiei Iaşilor şi de Parastasul pentru cei adormiţi. Părintele paroh Mihai Cepeliuc a mulţumit la finalul slujbei ierarhului pentru că a slujit în Parohia Andrieşeni, precum şi tuturor credincioşilor care s-au adunat în jurul mormintelor înaintaşilor pentru a înălţa o rugăciune. „Prezenţa Preasfinţitului Calinic este un dar şi o binecuvântare pentru noi! Prin rugăciunile Preasfinţiei Sale nădăjduim că vom termina lucrările la biserica parohială”, s-a exprimat părintele paroh Mihai Cepeliuc. După agapa frăţească, pregătită cu multă osteneală de familia părintelui Cepeliuc şi de Comitetul Parohial, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a vizitat şantierul Bisericii cu hramurile „Sfântul Nicolae” şi Sfântul Gheorghe” – Andrieşeni. Lucrările de construcţie au fost reluate anul acesta, fiind în continuare nevoie de susţinere din partea autorităţilor locale, a enoriaşilor parohiei şi a fiilor satului. La slujba Sfintei Liturghii au participat trei membri ai Clubului Fotografilor Iaşi, Alexandru Pohaţă, Marius Balan şi Gheorghiţă Nemţanu, care au imortalizat momentul de sărbătoare prin intermediul aparatelor de fotografiat.