Biserica Parohiei Andrieşeni, judeţul Iaşi, rezidită după 200 de ani
Biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Andrieşeni, Protopopiatul I Iaşi, judeţul Iaşi se află de 12 ani într-un proces de rezidire. Cu sprijinul ctitorilor, al enoriaşilor şi al autorităţilor locale, de la începutul anului până în prezent, s-a ridicat şi acoperit turla mare a sfântului locaş, care poate fi admirată de la distanţe de câţiva kilometri. Prin implicarea unei echipe de construcţii, s-au înălţat şi celelalte două turle, iar în perioada următoare părintele paroh Mihai Cepeliuc doreşte finalizarea acoperişului pentru a proteja biserica de intemperii. „În prezent, mai avem datorii la furnizorii de materiale şi la firma de construcţii. Apelez la oamenii din comunitate şi la fiii satului să ne sprijine în continuare la edificarea locaşului. Această lucrare este a oamenilor şi dăruită lui Dumnezeu. Nădăjduim că fiii satului Andrieşeni nu vor fi străini de lucrarea care se realizează la biserica din satul lor, ci se vor regăsi în aceasta atunci când se vor închina în ea”, s-a exprimat părintele paroh Mihai Cepeliuc.
Două secole de existenţă a bisericii din Andrieşeni
Biserica din satul Andrieșeni este așezată pe fruntea dealului, spre răsăritul malului stâng al Râului Jijia, la marginea de nord-vest a județului Iași, și datează din anul 1821. Locaşul iniţial fost ctitorit de către boierul Nicolae Hagi-Kole, posesorul moșiei, „spre podoaba satului și evlavioasele rugi ale locuitorilor din satul Andrieșeni, ținut Eșii”, precum spune pisania de deasupra ușii de intrare a pridvorului. Satul Andrieșeni își leagă istoria întemeierii lui de evenimentele politice din anul 1775, când unii muncitori agricoli de pe moșia unui oarecare Andrieș, refuză a se mai întoarce la locul lor de baștină în Moldova de Nord, intrată sub dominație Austro-Ungară, și întemeiază satul care primește numele după cel al stăpânului moșiei din acest loc. În primăvara anului 2010 au început lucrările de rezidire şi de extindere a sfântului locaş.