Month: March 2024
Alimente pentru familiile nevoiaşe din Parohia Andrieşeni
În Sâmbăta Sfântului Teodor, astăzi, 23 martie 2024, după Sfânta Liturghie, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, Protopopiatul I Iaşi, judeţul Iaşi, a organizat o acţiune social-filantropică. Prinoasele aduse de către credincioşi la biserică au fost ambalate cu sprijinul voluntarilor pentru ca mai apoi să fie oferite persoanelor nevoiaşe (cu mulţi copii sau vârstnici). Activitatea a fost coordonată de către părintele paroh Nicu Axinte, care a mers personal în gospodăriile familiilor selectate. Oamenii s-au bucurat atât pentru alimentele primite, cât şi pentru că părintele paroh a stat de vorbă cu fiecare în parte. Faptele de milostenie pentru oamenii cu posibilităţi materiale reduse vor continua în toată perioada Postului Mare în Parohia Andrieşeni.
PROGRAMUL LITURGIC ÎN A DOUA SĂPTĂMÂNĂ DIN POSTUL MARE 25-31 MARTIE 2024
LUNI, 25 MARTIE, ORA, 7:30
Utrenia şi Vecernia unită cu Liturghia
Sfântului Ioan Gură de Aur
MARŢI, 26 MARTIE, ORA 9:00
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
SÂMBĂTĂ, 30 MARTIE, ORA 7:30
Utrenia, Acatistul celor adormiţi,
Sfânta Liturghie
Slujba Parastasului
DUMINICĂ, 31 MARTIE, ORA 8:00
Utrenia şi Sfânta Liturghie
Parohia Andrieșeni are o nouă pagină de Facebook
Parohia Andrieșeni din Protopopiatul I Iași, județul Iași, a lansat marți, 12 martie 2024, o nouă pagină oficială de Facebook. Acesta se numește „Parohia Andrieşeni” şi o înlocuieşte pe cea veche, care a fost redenumită „In memoriam Preot Cepeliuc Mihai”.
Vechea pagină a rămas, la dorinţa doamnei preotese Cristina, în administrarea familiei Cepeliuc, care a motivat că aceasta cuprinde numeroase materiale şi amintiri cu preotul Mihai, mutat la Domnul în luna decembrie 2023.
Enoriaşii care doresc să fie la curent cu activităţile Parohiei Andrieşeni pot urmări postările de pe noua pagină dar şi de pe site-ul https://www.parohiaandrieseni.ro/, unde se păstrează arhiva din ultimii 15 ani.
Pelerinaj gratuit pentru 60 de credincioși din comuna Andrieșeni
Un grup de enoriaşi din comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi, au avut bucuria de a beneficia de un pelerinaj gratuit oferit de Mănăstirea Hadâmbu. După închinarea la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi în biserica Mănăstirii Hadâmbu, oamenii au primit un prânz cald.
Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași a oferit joi, 14 martie 2024, un pelerinaj pentru 60 de credincioși din satele comunei Andrieșeni, județul Iași. Acesta s-a intitulat „Pelerinaj în cinstea Sfinţilor” şi a făcut parte din seria activităţilor dedicate Anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor. Prima parte a zilei a cuprins închinarea la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, la fragmentul din moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, judeţul Iaşi. Oamenii au fost întâmpinaţi în străvechiul locaş de închinăciune de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, care a avut iniţiativa de a organiza pelerinajul.
În biserica monument a Mănăstirii Hadâmbu, părintele Nicu-Sorin Axinte de la Parohia Andrieşeni a oficiat slujba Acatistului icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin dragostea arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, în Casa de oaspeţi „Sfântul Ierarh Spiridon” din Lunca Cetăţuii a fost oferită o masă caldă.
Coordonatorul pelerinajului a fost profesorul Ilie Urmă, consilier în cadrul Consiliului Parohial Andrieşeni, care a selectat persoanele participante.
După agapa frăţească, programul a mai cuprins vizitarea mănăstirilor Cetăţuia şi Frumoasa din Iaşi.
Proiectul „Pelerinaj în cinstea Sfinţilor” a fost lansat de Mănăstirea Hadâmbu în anul 2020, la iniţiativa părintelui stareţ Nicodim, pentru a oferi posibilitatea credincioşilor de toate vârstele să ajungă la Sfânta Parascheva şi la Mănăstirea Hadâmbu. De-a lungul anilor, de acest pelerinaj au mai beneficiat şi români din Basarabia.
Parastas de trei luni pentru părintele Mihai Cepeliuc, la Andrieşeni
În Parohia Andrieşeni a fost oficiat duminică, 10 martie 2024, Parastasul pentru preotul Mihai Cepeliuc. La slujbă au participat alături de membrii familiei numeroşi credincioşi. În aceeaşi zi a fost lansată pagina oficială „Părintele Mihai Cepeliuc – In memoriam”.
Blândul şi smeritul preot Mihai Cepeliuc a fost pomenit duminică, 10 martie 2024, la mormântul său din cimitirul Parohiei Andrieşeni, judeţul Iaşi. Slujba Parastasului a fost oficiată de un sobor de preoţi şi un diacon, în prezenţa membrilor familiei, a rudelor, a enoriaşilor şi a prietenilor veniţi de aproape şi de departe. Cu toţii au aprins o lumânare la mormântul celui ce a fost păstorul duhovnicesc al localităţii Andrieşeni vreme de 38 de ani. Cântările slujbei şi rugăciunile rostite au fost ascultate în linişte şi au trecut prin inimile tuturor celor prezenţi. Lângă crucea aşezată pe mormânt a stat evsevioasa preoteasă Cristina şi cele două fiice: Cecilia şi Teofana.
Un cuvânt emoţionant de mângâiere a adresat la final părintele paroh Nicu-Sorin Axinte, care a subliniat importanţa rugăciunii pentru cei ce se află în lumina cerească.
Prin dragostea familiei Cepeliuc, o sută de peroane au fost invitate la praznicul pregătit atât pentru odihna sufletului părintelui Mihai, cât şi pentru iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu Pamfil, tatăl doamnei preotese Cristina.
Tot duminică, a fost lansată pagina de Facebook „Părintele Mihai Cepeliuc – In memoriam”. Aceasta va cuprinde secvenţe video, cuvântări şi galerii foto din timpul vieţii părintelui Mihai. De asemenea, prin intermediul acestei pagini se vor aduna mărturii de la cei ce l-au cunoscut pe vrednicul preot şi care s-au folosit de îndemnurile sfinţiei sale.
Părintele Mihai-Simion Cepeliuc s-a născut în localitatea Gemenea, comuna Stulpicani, judeţul Suceava, pe 30 aprilie 1959, şi a plecat la ceruri pe 8 decembrie 2023, după o lungă suferinţă pe care a îndurat-o cu multă răbdare. A călăuzit pe calea mântuirii suflete din parohia pe care a păstorit-o şi din multe părţi ale ţării şi de peste hotare. Era căutat de oameni pentru a cere sfat duhovnicesc şi pentru a se ruga ca Dumnezeu să le asculte cererile pline de durere.
Taina Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie în Parohia Andrieşeni
În paraclisul Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, Protopopiatul I Iaşi, judeţul Iaşi, s-a reluat în noaptea de joi, 29 februarie, spre vineri, 1 martie 2024, slujirea Tainei Sfântului Maslu şi Sfintei Liturghii. Alături de părintele paroh Nicu Axinte, au mai slujit alţi trei preoţi şi un diacon, iar răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de tineri psalţi. Cele două slujbe au fost precedate de Agheasma mică şi de Acatist.
Tradiţia oficierii celor două slujbe în prima joi spre vineri din lună datează de mai mulţi ani şi a fost instituită de către părintele Mihai Cepeliuc, mutat la Domnul în luna decembrie 2023, după 38 de ani de slujire în funcţia de paroh.
Credincioşii sunt aşteptaţi în seara zilei de joi, 4 aprilie, de la ora 22:00, la slujba Acatistului, urmată de Taina Sfântului Maslu, şi de Sfânta Liturghie.