Day: March 23, 2024
Alimente pentru familiile nevoiaşe din Parohia Andrieşeni
În Sâmbăta Sfântului Teodor, astăzi, 23 martie 2024, după Sfânta Liturghie, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, Protopopiatul I Iaşi, judeţul Iaşi, a organizat o acţiune social-filantropică. Prinoasele aduse de către credincioşi la biserică au fost ambalate cu sprijinul voluntarilor pentru ca mai apoi să fie oferite persoanelor nevoiaşe (cu mulţi copii sau vârstnici). Activitatea a fost coordonată de către părintele paroh Nicu Axinte, care a mers personal în gospodăriile familiilor selectate. Oamenii s-au bucurat atât pentru alimentele primite, cât şi pentru că părintele paroh a stat de vorbă cu fiecare în parte. Faptele de milostenie pentru oamenii cu posibilităţi materiale reduse vor continua în toată perioada Postului Mare în Parohia Andrieşeni.
PROGRAMUL LITURGIC ÎN A DOUA SĂPTĂMÂNĂ DIN POSTUL MARE 25-31 MARTIE 2024
LUNI, 25 MARTIE, ORA, 7:30
Utrenia şi Vecernia unită cu Liturghia
Sfântului Ioan Gură de Aur
MARŢI, 26 MARTIE, ORA 9:00
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
SÂMBĂTĂ, 30 MARTIE, ORA 7:30
Utrenia, Acatistul celor adormiţi,
Sfânta Liturghie
Slujba Parastasului
DUMINICĂ, 31 MARTIE, ORA 8:00
Utrenia şi Sfânta Liturghie