“Cu un ou să facem Paştele împreună”, la Andrieşeni

Şcoala Generală Andrieşeni, judeţul Iaşi, în parteneriat cu parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, derulează în perioada Sfintelor Paşti programul “Cu un ou să facem Paştele împreună”.

Proiectul este rodul unui parteneriat Şcoală-Biserică, încheiat în urmă cu cinci ani de zile, şi constă în oferirea de alimente şi produse specifice sărbătorilor pascale familiilor nevoiaşe cu mulţi copii şi bătrânilor săraci. Cadrele didactice de la şcoala din localitate, împreună cu un grup de elevi îmbrăcaţi în costume naţionale, au ajuns în 50 de gospodării din satele Andrieşeni Buhăieni şi Drăgăneşti. După cum ne-a relatat prof. Teofana Cepeliuc, pe lângă alimente, oamenii au primit ouă vopsite de elevii din localitate, felicitări şi iconiţe. De asemenea, cei nevoiaşi au fost încurajaţi şi li s-a urat “Sărbători fericite!”, fiind invitaţi să participe la sfintele slujbe ale Bisericii din cele trei zile de Paşti. Coordonatorii acestui program sunt prof. Mariana Popescu de la Şcoala Generală Andrieşeni, şi pr. paroh Mihai Cepeliuc. “În acest proiect au fost implicaţi elevii din şcoala noastră care au donat ouă pe care mai apoi le-au vopsit. Programul filantropic va continua în fiecare zi de Paşti. Oamenii care se confruntă cu o situaţie materială precară, vor primi hrană din partea Bisericii, astfel încât sărbătoarea Învierii să constituie un prilej de bucurie”, a declarat prof. pentru învăţământul primar Ilie Urmă.

„Frumuseţe şi continuitate“ la biserica parohiei Andrieşeni

Biserica parohiei Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, se află într-un amplu proces de reconsolidare şi extindere. Atât sfintele slujbe, cât şi activităţile catehetice se desfăşoară într-o clădire din incinta curţii parohiale. De 20 de ani, la Andrieşeni se slujeşte la începutul lunii Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi, în prezenţa credincioşilor din mai multe zone ale Moldovei.

De aproape două secole, sfântul lăcaş din parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, închinat Sfântului Nicolae şi Sfântului Gheorghe, este locul în care s-au rugat şi înalţă rugăciuni generaţii de credincioşi. Biserica, datată în anul 1821, se află într-un proces de reconsolidare şi reabilitare interioară şi exterioară, întrucât a fost afectată de intemperii şi de trecerea timpului. “Am găsit de cuviinţă cu enoriaşii să aducem anumite îmbunătăţiri care constau în extinderea lăcaşului de închinăciune şi în ridicarea a două turle, pentru a-i oferi frumuseţe şi continuitate. În prezent este consolidată temelia sfântului lăcaş şi s-au demarat lucrările la una din abside. Până la sfârşitul acestui an dorim să finalizăm pridvorul şi turla de pe naos”, a spus pr. paroh Mihai Cepeliuc.
Sfintele slujbe sunt oficiate într-un paraclis din lemn. La etajul acestuia se află biblioteca parohială şi o încăpere în care se derulează activităţile catehetice. “Colaborăm frumos cu şcoala din localitate, copiii participând la programele catehetice în fiecare săptămână. În cadrul acestor întâlniri, micii enoriaşi învaţă să împletească metanii, joacă şah, deprind cântarea bisericească. Am suplinit orele de religie la şcoala din sat până când a fost rânduit un profesor. De atunci m-am ataşat de copii şi de aceea, de mai multe ori pe an, ei primesc daruri din partea parohiei noastre”, a amintit parohul de la Andrieşeni.
Taina Sfântului Maslu, la fiecare început de lună
De două decenii, în parohia Andrieşeni se oficiază în prima joi spre vineri din lună Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi. Această slujbă este precedată de Acatistul Sfântului Nectarie. Credincioşii din mai multe parohii învecinate, dar şi din Iaşi, Botoşani sau Suceava vin să se roage Mântuitorului Hristos, Maicii Domnului şi sfinţilor. La finalul fiecărei slujbe, pr. paroh Mihai Cepeliuc îi îndeamnă pe oameni să sporească rugăciunea, să participe la Sfânta Liturghie, să-şi curăţească sufletul prin Taina Sfintei Spovedanii şi să facă milostenie.
“Oficiem Taina Sfântului Maslu joi noaptea întrucât există persoane care nu pot ajunge vineri dimineaţă la biserică. Vineri dimineaţa săvârşim Sfânta Liturghie, Acatistul şi Taina Sfântului Maslu. Oamenii vin la aceste slujbe cu un necaz, cu o durere. Unii au pe cineva bolnav în familie, alţii au o pagubă. Credincioşii sunt îndrumaţi să citească din Acatistier, să postească şi să facă milostenie după a lor putinţă”, a mărturisit părintele paroh, care a amintit de evlavia pe care o are faţă de Sfântul Nectarie, al cărui acatist este citit mereu în lăcaşul de închinăciune.
“În anul 1990 am primit o carte despre viaţa Sfântului Ierarh Nectarie, care avea la final acatistul vindecătorului de cancer. Citind viaţa Sfântului Nectarie, ne-am hotărât să oficiem acatistul sfântului ori de câte ori se slujeşte Taina Sfântului Maslu, dar şi cu alte prilejuri. Sfântul Nectarie este model de rugător, de smerenie, ajutător în toate necazurile oamenilor din zilele noastre”, a adăugat pr. paroh Mihai Cepeliuc. La finalul Tainei Sfântului Maslu, toţi credincioşii primesc o farfurie cu sarmale de post şi un pahar cu vin. Această acţiune filantropică este organizată prin rotaţie de credincioşii din Andrieşeni sau din alte parohii ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu sau pentru pomenirea celor adormiţi.

Întâlnire cultural-religioasă în parohia Andrieşeni

În paraclisul parohiei “Sfântul Nicolae” din parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, a avut loc joi, 6 septembrie 2012, întrunirea unui cerc pastoral. Cu acest prilej, a fost oficiată slujba Acatistului şi Sfânta Liturghie de către un sobor de şapte preoţi. La slujbă au participat credincioşi din parohie, dar şi numeroşi copii cărora, după ce au fost spovediţi, li s-a oferit Sfânta Împărtăşanie. Părintele paroh Mihai Cepeliuc a susţinut referatul cu titlul “Binefacerile şi mângâierile suferinţei”. Expunerea temei a fost însoţită de imagini pe videoproiector. Părintele Mihail Grigoraş, secretar al Protopopiatului Iaşi 1, delegat al Protopopiatului Iaşi 1 la această întrunire, a apreciat lucrarea pastoral-misionară şi social-filantropică din parohia Andrieşeni. De asemenea, pr. Mihail Grigoraş l-a încurajat pe pr. paroh Mihai Cepeliuc, care, ajutat de enoriaşii parohiei, este implicat în lucrările de reconsolidare de la biserica parohială. A urmat lansarea cărţilor “Spre adâncimi ale cunoaşterii” de Emil Baltag şi “Monografia comunei Andrieşeni” de Mihai Hâncianu.

Pelerinaj de Florii la Andrieşeni

Devenit tradiţie, pelerinajul de Florii, închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, a avut loc şi în acest an în parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1. Copiii din satele Andrieşeni, Buhăieni şi Drăgăneşti au venit la Biserica „Sfântul Nicolae“ pentru a aduce flori necesare împodobirii icoanei praznicului. După ce părintele paroh Mihai Cepeliuc a binecuvântat ramurile de salcie şi a împărţit copiilor iconiţe, convoiul a pornit în procesiune pe uliţele satului. Cei 120 de copii, coordonaţi de cadrele didactice, au intonat pe tot parcursul pelerinajului colindul de Florii şi au împărţit mlădiţe de salcie şi iconiţe tuturor celor întâlniţi pe cale, precum şi bătrânilor care ne aşteptau ca în fiecare an la porţi. Rugăciunile rostite la răscruce de drumuri au emoţionat trecătorii care au abandonat pentru câteva ore munca, alăturându-se procesiunii. Odată ajunşi în curtea bisericii, copiii au format un pod de flori pentru icoana praznicului, apoi au ascultat cu luare aminte cuvântul de învăţătură al părintelui paroh Mihai Cepeliuc. (Teofana Cepeliuc)

Procesiune de Bobotează la Andrieşeni

La fântâna văduvelor de război din Andrieşeni a fost oficiată ieri slujba Aghezmei Mari de către pr. paroh Mihai Cepeliuc. La această slujbă au participat enoriaşii din localităţile Andrieşeni, Buhăeni şi Drăgăneşti. Oamenii au mers în procesiune spre fântâna văduvelor de război, aflată în apropierea Gării Andrieşeni. În faţa acestei procesiuni au mers câţiva bărbaţi care au purtat pe umeri prapuri, cruci şi felinare, în sunetul clopotelor. Procesiunea a fost organizată pentru prima dată în ziua sărbătorii Botezului Domnului. După cum ne-a relatat pr. paroh Mihai Cepeliuc, în cadrul slujbei s-au rugat peste 300 de credincioşi de toate vârstele, alături de autorităţile locale. La finalul slujbei, Agheazma Mare a fost dusă în cele trei sate la credincioşii bolnavi sau care nu s-au putut deplasa. Apa sfinţită a fost oferită de copii care învaţă la şcolile din cele trei sate.

Tradiţia slujirii arhiereşti în parohia Andrieşeni

Credincioşii din parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, s-au adunat în rugăciune, şi anul acesta, în Duminica a 2-a după Paşti. În paraclisul parohiei din cimitirul satului, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Toţi cei prezenţi în cimitir au ascultat Sfânta Liturghie şi cuvântul de învăţătură al părintelui Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, care i-a îndemnat pe enoriaşi, în mod stăruitor, să îl sprijine pe părintele paroh Mihai Cepeliuc în continuarea lucrărilor de restaurare şi reconsolidare a Bisericii “Sfântul Ierarh Nicolae”. “PS Calinic Botoşăneanul a prezentat, în cuvântul adresat cu acest prilej, minunea Sfintei Învierii a Domnului Hristos, explicând că Sfântul Apostol Toma nu a fost un necredincios, ci prin curiozitatea sa umană ne-a întărit, nouă, convingerea Învierii. În continuare s-a oficiat Parastasul de obşte, când s-au pomenit toţi cei adormiţi în Domnul din comunitatea noastră. Cei de la căpătâiul mormintelor au împărţit produse pascale tradiţionale pentru cei adormiţi. Ofrandele adunate la cimitir au fost oferite deţinuţilor de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi. În încheiere, am mulţumit Bunului Dumnezeu, Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul şi părintelui protopop Constantin Andrei pentru dragostea cu care au participat, şi în acest an, la sărbătoarea satului, oficialităţilor locale şi celorlalte instituţii din comună pentru colaborare şi bună desfăşurare a evenimentului”, ne-a relatat pr. paroh Mihai Cepeliuc.

Activităţi filantropice şi culturale în parohia Andrieşeni

În comuna Andrieşeni din judeţul Iaşi s-a derulat, cu prilejul sărbătorilor de Paşti, proiectul “Cu un ou, să facem Paştile împreună”. Acţiunea a avut loc în cadrul unui parteneriat între parohia “Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni şi Şcoala Generală “Gheorghe Ciobanu” Andrieşeni. În a doua zi de Paşti, Şcoala Generală Andrieşeni şi-a cinstit ocrotitorul.

În perioada Postului Mare, parohia “Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni din Protopopiatul Iaşi 1 şi Şcoala “Gheorghe Ciobanu” Andrieşeni au derulat un parteneriat de colaborare. La propunerea părintelui paroh Mihai Cepeliuc, copiii au adunat ouă la şcoală, unde au fost vopsite. Cu sprijinul credincioşilor au fost adunaţi bani pentru cumpărarea de cozonaci, iar mamele copiilor au pregătit pască. Toate acestea au fost pregătite pentru Sâmbăta Mare, când, copiii, îmbrăcaţi în costume naţionale, au mers în satele Andrieşeni, Glăvăneşti şi Buhăeni, unde au oferit peste 50 de pachete bătrânilor singuri sau bolnavi şi familiilor defavorizate cu mulţi copii. “Acest proiect a fost coordonat de înv. Mariana Popescu. Copiii au văzut pe chipurile bătrânilor bucuria şi mai ales le-au reamintit că nu sunt singuri, chiar dacă fiii lor au plecat peste hotare. Şcolarii au încercat să le mângâie bătrâneţile şi să le explice că Biserica şi Şcoala sunt alături de ei”, ne-a spus pr. paroh Mihai Cepeliuc. În Sâmbăta Mare copiii de la Şcoala Generală din Andrieşeni au expus în paraclisul parohiei ouă încondeiate şi icoane pictate în perioada Postului Mare.

Ocrotitorul şcolii, serbat în a doua zi de Paşti

La Biserica “Sfântul Nicolae” din Andrieşeni a avut loc luni, 25 aprilie 2011, în a doua zi de 03Paşti, o slujbă de Parastas în cadrul căreia au fost pomeniţi toţi profesorii şi învăţătorii plecaţi la Domnul care au predat la Şcoala Generală Andrieşeni de-a lungul anilor. Cadrele didactice au împărţit cozonac, pască, ouă roşii şi un pahar de vin. Apoi s-a săvârşit un Te Deum pentru profesorii, învăţătorii, personalul auxiliar şi elevii de la Şcoala Generală Andrieşeni. La Şcoala “Gheorghe Ciobanu”, prof. Silvia Pruteanu, directorul şcolii, a organizat un program artistic de poezii şi cântece religioase. “Sub îndrumarea doamnei Petronela Pelin s-a desfăşurat un program de dansuri populare româneşti, iar educ. Ştefania Sturza şi înv. Petrică Sturza au cântat mai multe piese populare şi folclorice. Poeziile au fost recitate de poetul Ana Teşoi, bibliotecar la Şcoala Generală Andrieşeni. La finalul programului, primarul comunei Andrieşeni, Ioan Căruntu, i-a premiat pe cei nouă şcolari din comuna Andrieşeni care au participat la Campionatul naţional de cros pentru copii care a avut loc în municipiul Botoşani, la începutul lunii aprilie. În cadrul acestui campionat loturile II şi III din cadrul Clubului Sportiv Salcâmul Andrieşeni s-au clasat pe locul I”, ne-a spus pr. paroh Mihai Cepeliuc.

Hramul parohiei noastre

Sute de credincioşi au participat ieri la slujba de hram a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1. Aşa cum se întâmplă în fiecare an în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, tinerii din parohie, coordonaţi de Teofana Nicoleta Cepeliuc, au împărţit daruri copiilor din satele Andrieşeni, Drăgăneşti şi Buhăieni, după oficierea Vecerniei unită cu Litia. Ieri dimineaţă a fost oficiată slujba Utreniei, a Acatistului, Sfânta Liturghie, precum şi slujba Parastasului pentru cei adormiţi. După cum ne-a spus pr. paroh Mihai Cepeliuc, la final a avut loc o agapă frăţească la Căminul Cultural din Andrieşeni, în timpul căreia s-a susţinut un concert de colinde.

Activităţi religioase şi culturale de Ziua Copilului în parohia Andrieşeni

Mesajul nostru de 1 Iunie,

E un cânt de pace şi de drag,

E sol trimis spre toţi copiii lumii,

De pe al nostru andrieşean meleag!

 

Preşcolarii şi şcolarii din clasele I-IV de la Şcoala “Gh. Ciobanu” – Andrieşeni din judeţul Iaşi au fost invitaţi de preotul paroh să sărbătorească Ziua Internaţională a Copilului, într-un mediu deosebit. La Biserica “Sf. Nicolae” din parohia Andrieşeni din Protopopiatul Iaşi 1 a fost oficiată de către părintele paroh Mihai Cepeliuc o slujbă de Te Deum în cadrul căreia s-au citit rugăciuni înălţătoare pentru credinţă, sănătate, înţelepciune, succes la învăţătură. S-au intonat şi recitat cântece şi versuri de către copii, completaţi de cadrele didactice, bibliotecara de la Biblioteca “Valeria Boiculesi”, referentul cultural, partenerii bisericii din localitate şi un elev seminarist. S-a citit apoi din “Jurnalul unui copil nenăscut” şi s-a conturat o cruce din lumânări aprinse, ca o rugă pentru copiii care nu au fost lăsaţi să se nască. După cuvintele de învăţătură ale părintelui paroh şi oferirea iconiţelor, cadrele didactice şi soţia preotului au servit copiii cu dulciuri. A fost un moment înălţător, o bucurie imensă în sufletele copiilor. Rugăciunile copiilor s-au exprimat prin cântecele “Sunt copil, Iisuse!”, “Ruga”, “Lumea copiilor”.

 

“Îndreaptă-mă spre bine,

E ruga mea fierbinte,

Alături fii de mine

O, Doamne, Doamne Sfinte!

Păzeşte-mă de rele

Dă-mi gânduri bune-n minte,

Stăpân al vieţii mele

O, Doamne, Doamne Sfinte!”

(înv. Mariana Popescu, consilier educativ)

1 7 8 9 10