Sâmbăta Floriilor la Andrieşeni
Cu mic cu mare, o bună parte a comunităţii ocrotite de Sfântul Ierarh Nicolae – Andrieşeni participă la o procesiune devenită obişnuită în ultimii ani. Îmbrăcaţi în costume naţionale, elevi de la Şcoala Andrieşeni, împreună cu părinţii şi cadrele didactice, se adună, la ora stabilită, la biserica satului. Părintele paroh Cepeliuc Mihai binecuvintează mlădiţele de salcie, organizează procesiunea şi, când cel desemnat să bată toaca porneşte, convoiul se formează mai întâi dintre cei mai tineri membri ai comunităţii, care duc sfintele icoane, apoi ceilalţi – sub privirea caldă şi povăţuitoare a părintelui. În fiecare an, itinerariul a fost altul, dar elementul comun a fost starea înălţătoare creată prin rugăciunile citite la răscruce de drumuri şi în faţa obiectivelor principale, cimitir, troiţe, dispensar, şcoală, primărie, evlavia pe care a produs-o în su-fletele credincioşilor cântecul cristalin al copiilor care intonau Colindul de Florii. Convoiul poposeşte la Bisericuţa lui Ady, o troiţă mai specială prin construcţie şi aspect, unde părintele citeşte Sfânta Evanghelie şi din care toţi aflăm semnificaţia Intrării Domnului în Ierusalim. Pelerinajul continuă şi de prin curţi; chipuri mai obosite de timp şi de muncă privesc cu încântare şi mirare, alţii lasă treburile şi se alătură convoiului cu bucurie. Toaca îşi face datoria, cheamă la adunare pe toţi aceia care Îl au în inimă pe Hristos. Cuvântul de mulţumire adresat participanţilor la această manifestare a cuprins, ca de obicei, şi sfatul părintesc dat dintotdeauna, gândul curat, vorba dulce şi înţeleaptă, alături de neobositul îndemn ca fapta bună să ne călăuzească spre tot ce e bun şi frumos, spre mântuire, spre Lumină. (Dumitru STURZA, consilier educativ)