Taina Sfântului Maslu în parohia noastră
În paraclisul parohiei noastre a fost oficiată în seara zilei de 2 spre 3 octombrie 2014 Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi. La slujbă au participat credincioşi din parohia noastră dar şi din alte părţi ale Moldovei. Cu toţii au înălţat mai întâi rugăciuni în cadrul Acatistului Sfântului Ierarh Nectarie, iar apoi şi-au plecat genunchii în cadrul Tainei Sfântului Maslu, aşa cum este tradiţia de peste două decenii. La finalul slujbei, părintele paroh a adresat un cuvânt celor prezenţi. Oamenii au fost îndemnaţi să se roage mai mult pentru cei din familiile lor şi să se pregătească prin post pentru întâmpinarea sărbătorii Sfintei Parascheva. “Să mergeţi la sfintele slujbe care vor fi oficiate la Iaşi cu prilejul hramului Sfintei Parascheva. Să postiţi înainte, să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi mai apoi, cu binecuvântarea duhovnicului”, a spus preotul paroh Mihai Cepeliuc. Credincioşii au fost miruiţi şi stropiţi cu apa sfinţită, iar la ieşirea din biserică au servit sarmale şi câte un pahar de cafea.